"100 years song"

The song that lasts 100 years. Without replay, without loops, just once.

What you see on this site is a digital deconstruction of Édith Piaf - "La vie en rose" composition - a song that last 3 minutes, slowed as much as is necessary to run once within 100 years.

In fact, this work is the deconstruction of the myth that inhabit the minds of the majority since the first years of life, the myth of a happy life, delicately deployed from a film roll that lasts at least 100 years. This is why I choose the two references of this work, the number 100 as a standard measure of a waiting time horizon in order to embrace a fulfilling life and the song "La vie en rose" whose stereotypically title provide some kind of a universal and compulsory panacea of getting happiness, suggested by the pink color.

In this work, my only real thing (yet uncertain) that happens between the two mentioned above (the 100 number and the pink), it is that it will hopefully operate for 100 years. And this is only because it’s an inorganic entity, entity of whom existence is generated only through technology and it will perish along with technology. Otherwise, pink is present only in the form of sliders and buttons on the screen, but the metaphorical pink, the one that is related with the essence of happiness in the collective mentality, it’s only an imagined pink and absent altogether. The failure of listening the entire play and the sound generated continously by the 100 years extended version of a 3 minutes play, will probably wake up the self-awareness of our pettiness, or sometimes will emphasize a self inquiry state regarding our own existence.

Eventually, for a few, there is some hope to be contemporaries withe the 100 years song, along the entire 100 years. It requires that they were already born very recently or at the latest the 03/10/2017 12:00:00. This was the time the 100yearssong work, starts counting 100 years. For most of us, even for our children or grandchildren, the final version of the song in "time-stretching" version will remain just an unverifiable assumption.

A chimera. Just like the song title.

" La vie en rose " remains just a pompous name, a papier-mâché after which lie down an extremely monotonous spreadsheet, a sequence of trivial frequencies, unrelated to what we call music, frequencies changed periodicaly at every (approximately) six minutes for 100 years period of time. A cioranian "decomposition treaty" of an almost perfect play. The ideal situation would be to find the right amount of time that perfectly fit the so called streched-minutes, so that those three minutes lined in a lifetime, become a harmonious melody with a happy-ending final.

"But that's an ideal situation, therefore a nonexistent assumption. Which means that we’ll have to content ourselves with our insignificant minutes, one or two or three, each of them lasting several decades without any musicality and harmony, without meaning and without much hope. That is exactly what you listen to on the site: www.100yearssong.com

Many thanks to Ionica Marian which has made the software for this work and finally has made this site working.

 

"100yearssong"

Cântecul care durează 100 de ani. Fără reluare, fără bucle sau loop-ing, doar odată.

Ceea ce vedeÈ›i pe acest site este deconstrucÈ›ia în format digital a compoziÈ›iei lui Édith Piaf – "La vie en rose" – o melodie a cărei durată este de 3 minute, încetinită atâta cât este necesar să ruleze o singură dată într-un interval de 100 de ani.

De fapt, este deconstrucÈ›ia mitului care populează mintea majorității din primii ani de viață, mitul unei vieÈ›i fericite desfășurate cu delicaÈ›e de pe rola unui film care durează măcar 100 de ani. Acesta este motivul pentru care s-au îmbinat cele două referinÈ›e ale lucrării, alegerea cifrei 100 ca etalon al unui orizont de aÈ™teptare temporal pentru o viață împlinită È™i piesa "La vie en rose" care prin titlul stereotipic, oferă panaceul universal È™i obligatoriu al fericirii sugerat de un oarecare pigment roz. În lucrarea mea singurul lucru real (È™i totuÈ™i incert) care se întâmplă dintre cele doua amintite, este că va funcÈ›iona timp de 100 de ani. Și asta pentru că este o entitate anorganică, existentă doar prin intermediul tehnologiei È™i care se va sfârÈ™i odată cu tehnologia. În rest, rozul este prezent doar sub forma unor cursoare È™i butoane pe ecran, dar rozul metaforic, cel care în mentalul colectiv dă esenÈ›a fericirii, este doar un roz imaginat È™i absent cu desăvârÈ™ire. Imposibilitatea ascultării întregii melodii È™i rezultatul sonor generat de varianta extinsă la 100 de ani a celor 3 minute de muzică, probabil că vor trezi pe alocuri conÈ™tientizarea propriei micimi, iar altora le va accentua starea de autointerogare a propriei existenÈ›e.

Până la urmă, pentru câÈ›iva, puÈ›ini, există o oarecare speranță să fie contemporani permanenÈ›i ai celor 100 de ani, asta cu condiÈ›ia să se fi născut nu foarte demult sau cel târziu în 10.03.2017 ora 12:00:00, ziua È™i ora la care începe numărătoarea celor 100 de ani. Pentru majoritatea dintre noi, chiar È™i pentru copiii sau nepoÈ›ii noÈ™tri, finalul melodiei în varianta time-streching va rămâne însă doar o posibilitate neverificabilă.

O închipuire. Exact ca titlul cântecului.

"ViaÈ›a în roz" rămâne doar un nume pompos, o butaforie în urma căreia se întinde un desfășurător extrem de monoton, o înÈ™iruire de frecvenÈ›e banale, fără nici o legătură cu ceea ce numim muzică, frecvenÈ›e modificate odată la fiecare (aproximativ) 6 minute timp de 100 de ani.

Un "tratat de descompunere" cioranian a unei compoziÈ›ii muzicale aproape desăvârÈ™ite. SituaÈ›ia ideală ar fi să găsim măsura corectă a minutului, în aÈ™a fel încât cele trei minute înÈ™iruite într-o viață de om, să devină o melodie armonioasă, cu sens È™i cu un final împlinit. Dar asta-i o situaÈ›ie ideală, o ipoteză inexistentă. Ceea ce înseamnă că va trebui să ne mulÈ›umim cu minutele noastre insignifiante È™i plate, unul sau două sau trei, întinse pe câteva zeci de ani, fără muzicalitate sau armonie, fără sens È™i fără prea multe speranÈ›e. Adică exact ce veÈ›i asculta pe site: www.100yearssong.com

"But that's an ideal situation, therefore a nonexistent assumption. Which means that we’ll have to content ourselves with our insignificant minutes, one or two or three, each of them lasting several decades without any musicality and harmony, without meaning and without much hope. That is exactly what you listen to on the site: www.100yearssong.com

Și multe mulțumiri lui Ionică Marian pentru realizarea softului și identificarea algoritmului.